Fotbalistul care și-a tatuat bunicul pe braț

Un fotbalist amator scoțian și-a tatuat pe antebraț momentul sărbătoririi golului cu bunicul său. Jucătorul a vrut astfel să îi aducă un omagiu “eroului său”, care îl susține necondiționat la fiecare meci. Kern Hutchinson este din Edinburgh și joacă pentru Leith Athletic (echipă de divizia a 6-a din Scoția).

Într-unul dintre cele mai importante jocuri ale sezonului a înscris golul câștigător pentru echipa sa. Meciul se disputa în finala cupei pe regiune. Clubul este renumit pentru producerea de jucători tineri și pentru atașamentul fanilor față de echipă.

După ce a marcat golul victorios, atacantul de 24 de ani a alergat imediat spre bunicul său și l-a îmbrățișat. Cu siguranță momentul acela nu va fi uitat niciodată de cei doi.

evomag.ro

„Nu mai rămăsese mult timp de joc și am reușit să marchez golul câștigător, așa că a fost doar emoție pură”, a spus Kern, pentru SPORTbible.

 „Am alergat spre bunicul meu, care era lângă poarta unde tocmai marcasem golul. Așa că m-am îndreptat direct spre el pentru a sărbători acel moment. El a fost mereu acolo să mă sprijine și să mă șuștină indiferent de starea vremii sau de liga în care evoluez. Voiam doar să-i arăt cât de mult a însemnat pentru mine.”

La scurt timp după ce a marcat golul câștigător, Fotbalistul a decis să îi aducă un omagiu bunicului său cu o amintire permanentă a momentului special. „Nu putea să creadă când i-am arătat”, a spus Kern. „Nu este un mare fan al tatuajelor, dar a fost atât de șocat când l-a văzut pe al meu, încât a izbucnit în plâns. Îi place la nebunie !”

„Din păcate starea de sănătate pe care o are acum nu îi va mai permite să ajungă la mai multe meciuri, dar totuși sunt împlinit cu momentul care s-a întâmplat.”

După vizita la salonul de tatuaje, Kern a împărtășit imaginea tatuajului său pe Twitter, care apoi a devenit virală. A obținut aproape 100.000 de like-uri într-o singură zi.

POZA REALĂ ȘI TATUAJUL FĂCUT

Pentru cele mai tari articole vestimentare, link aici

lensa.ro

Lasă un comentariu

Instagram
Follow by Email