Astăzi se împlinesc 34 de ani, de la momentul în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Pe 7 mai 1986, Steaua a reușit cea mai mare performanță din fotbalul românesc, la nivel de club. A câștigat Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, împotriva Barcelonei. Timp de 120 minute, tabela a rămas neschimbată și s-a trecut la loviturile de departajare. Helmut Duckadam a apărat toate cele 4 penalty-uri executate de catalani, iar Steaua a marcat prin Marius Lăcătuș și Gabi Balint.
„Eroul de la Sevilla” a mărturisit ce a simțit în acele momente:
„In finală, Barcelona credea că se află la un nivel superior nouă și, probabil, nu se aștepta ca meciul să se ducă în prelungiri. Odată ajunși acolo, situația a devenit tot mai complicată pentru ei. Condiția fizică ne-a ajutat să dăm o replică bună și chiar ne-am creat ocazii.
Nu cred că se simțeau bine după primele 90 de minute. Prin urmare, în prelungiri, i-am dominat și încrederea noastră creștea. Nu a fost un joc spectaculos, dar am avut o energie fantastică. După ce arbitrul a pus capăt prelungirilor, m-am gândit: <Acesta este momentul meu> . Nu-mi păsa de nimeni și de nimic, mă concentram la ce urma să fac. Nici nu m-am uitat la colegii mei, ci la reacția mulțimii.
Prima lovitură a lor a fost cea mai dificilă de parat, a lui Alexanko, dar am ghicit colțul. Evident, a fost o chestiune de noroc. Dacă salvezi primul penalty, atunci al doilea este mai ușor.
Al doilea fotbalist al Barcelonei a crezut că voi sări în stânga, pentru că prima oară am sărit în dreapta. Al treilea a fost cel mai ușor. Am crezut că va merge la stânga, pentru că, eu am sărit în dreapta, în primele dăți. Pe al patrulea l-am păcălit, el nu știa ce să facă. M-am prefăcut că sar în stânga, apoi la dreapta și, într-un final, am sărit în stânga.
Nu aveam absolut nici o idee cum să sărbătorim. A fost un șoc total pentru noi. Am luat cupa, ne-am întors la hotel, am băut un pahar de vin și poate ceva șampanie, și asta a fost destul de mult.”
